Bine ați venit pe siteul Primăriei Comunei CRISTEȘTI!

La circa 90 de kilometri de municipiul Iași, la granița cu județele Neamț și Suceava și la 17 km de municipiul Pașcani, în a cărei arie de influență se află, se întinde comuna Cristești, atestată documentar încă  din  anul 1427, fiind  găsite aici și urme arheologice din perioada neoliticului. Comuna ieșeană are în componența sa două sate,Cristești și Homița.

Teritoriul comunei Cristești este situat din punct de vedere geografic în partea de sud a podișului Sucevei, subunitatea Podișul Moțea, desfășurându-se între valea Moldovei la vest și dealurile înalte ale Tătărușilor la est.

Teritoriul administrativ al comunei este situat în partea de vest a județului Iași având ca vecini:

>  la nord comuna Tătăruși
>  la est comuna Valea Seacă
>  la sud comuna Moțca
>  la vest județele Neamț și Suceava.

Teritoriul în partea sa sudică este traversat de la est la vest de traseul Drumului Național 2 (D.N.2), iar de la nord la sud de calea ferată Pașcani – Târgu Neamț cu o stație CFR  la Cristești și Drumul Național 15B (D.N. 15B).

Istoria cartierului Herești începe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când populația din sudul Galiției și nordul Bucovinei se retrage în aceste părți, din cauza persecuțiilor religioase.

Numele localității provine de la preotul care i-a condus pe oameni aici și care i-a făcut să părăsească acele locuri, Herescu. Ulterior, localitatea începe să fie cunoscută sub numele de Herești. Locuitorii de astăzi ai satului sunt în majoritate de origine  slavă, dovadă fiind faptul că bătrânii satului încă mai vorbesc limba rusă și că numele sătenilor sunt de asemenea dominate de limba slavă: Diaconiuc, Avramiuc, Cantaraciuc sau Alexiuc.

În mijlocul satului se află mândria hereștenilor, Biserica, o adevarată  catedrală, care prin dimensiunile și poziționarea sa străjuiește întreaga așezare.
Când părintele  Ioan Dănilă a ajuns în localitatea Herești, biserica era o clădire dărăpănată, cu pereți ce tremurau la fiecare bătaie a clopotelor. Îi convinge pe săteni, dar ce era cel mai important, pe mai-marii de atunci, să ridice o nouă biserică.

Obține în anul 1976 toate autorizațiile necesare începerii constructiei, iar 16 luni mai târziu, lucrările aveau să fie terminate.

Acum, peste  fundația vechii biserici se înalță un nou lăcaș de cult, la ridicarea căruia au participat toți localnicii, aceasta fiind activitatea principală a comunității în acea perioadă.

Bărbații erau organizați în echipe de câte 30, care lucrau cât era ziua de lungă, femeile și ele asigurau hrana muncitorilor, iar copiii, după orele de școală tot acolo se opreau.
Parohia din Herești este una din multele parohii din Iași ocrotită de Sfânta Cuvioasă Parascheva, în fiecare an de hramul bisericii fiind organizate aici slujbe la care participa sute de pelerini.

Din anul 2007, au fost aduse la Parohia din Herești veșmintele care au împodobit moaștele Sfintei Parascheva. Veșmintele care îmbracă moaștele Sfintei sunt schimbate de cinci ori pe an și donate parohiilor care doresc să aibă aceste sfinte odoare.

Pe lângă acestea, a fost adusă la Herești și o mică parte din moaștele Sfântului Haralambie, așezate în lăcașul de cult pentru ca enoriașii să le poată cinsti.